Curățitorul cu aburi, de mare ajutor în curățenie
Câte dintre gospodine nu și-ar dori să existe un aparat minune care să le scutească de toate acele treburi casnice, astfel ca ele să aibă parte de mai mult timp petrecut cu cei dragi? Ei bine, se pare că treptat-treptat acest deziderat al lor se va împlini, poate mai curând chiar decât se așteptau.
Deși în străinătate acest tip de aparate nu mai este de ceva vreme un element de noutate, pe piața românească încă își fac un debut timid. Despre ce este vorba? Simplu, despre curățitorul cu aburi, un aparat care a revoluționat gândirea în ceea ce privește curățenia. Fiind încă la început, cel puțin în ceea ce-i privește pe români, am decis să aducem un plus de informații, menite să-i ajute pe cei interesați de acest produs.
Fără îndoială, dacă și tu te numeri printre cei pentru care curățenia locuinței îți ocupă mult timp, pentru că îți place ca cei dragi să trăiască într-un mediu curat și primitor, atunci aparatul de curățat cu aburi este alegerea potricită. Dar… care este cel mai bun produs, care sunt avantajele dar și dezavantajele sale, și multe ale nelămuriri îți vin automat în minte. Aici intervenim noi, care vom încerca, în rândurile de mai jos, să îți lămurim eventualele neclarități.
Curăță și dezinfectează
Printre cei care nu-i găsesc justificarea unui astfel de aparat, există și voci care-i reclamă prețul destul de ridicat pentru buzunarele românilor. Într-adevăr, este ceva mai scump, dar te asigurăm că, de fapt, în timp, ajungeți mai ieftin cu un astfel de aparat decât folosind variant clasică, de mătură și mop, la care se mai adaugă și mulțimea de produse pentru curățenie, care în majoritatea lor au la bază ingredient chimice, atât de nepreietenoase atât cu mediul înconjurător, cât și cu suprafețele pe care le utilizați și, de ce nu, chiar cu mâinile tale.
Cu un aparat de curățat cu abur, toate aceste probleme au dispărut. Chiar și cel mai simplu model existent pe piață are avantajul că nu doar curăță, ci și dezinfectează în același timp. Grație puterii aburilor, el te va ajuta să cureți în profunzime murdăria, chiar și pe cea persistentă, fără să fie nevoie de X produse pentru curățenie. Întreaga familie va respira un aer curat, iar aburii produși de aparat duc la eliminarea fungilor, sporilor, germenilor, care pot produce probleme de sănătate membrilor familiei tale.
Tot grație aburilor, urmele de grăsime vor dispărea ca prin minune, iar acarienii sau mucegaiul vor deveni o simplă amintire. Și totul fără să folosească decât aburul, iar nu o mulțime de produse pentru curățenie, de a căror dezavantaje suntem deja saturați.
Avantajele curățitorului cu aburi
Am vorbit mai sus despre principalul avantaj al unui astfel de aparat. În rândurile care urmează, îți vom prezenta și alte avantaje ale acestuia, care te vor convinge că ai nevoie de un astfel de echipament la tine acasă.
Economic
Bani și timp. Sunt două noțiuni care în zilele noastre sunt pe buzele tuturor. Folosind acest aparat, reușești să economisești atât timp, cât și bani. În plus, dacă și tu ești preocupat de starea mediului înconjurător, cu acest aparat ai reușit să-ți satisfaci cele mai exigent pretenții. Pentru a funcționa are nevoie doar de o cantitate mică de apă, pe care o va încălzi la temperatură de 130 de grade, pentru a produce aburii necesari, iar consumul energetic nu este unul mare. Prietenos cu mediul înconjurător, acest aparat nu va afecta negativ nici suprafețele unde este folosit, ca să nu mai spunem și de faptul că poate pătrunde lejer în unele colțuri unde îți era imposibil să ajungi cu mijloacele clasice, pentru a curăța așa cum se cuvine.
Curăță ORICE
Chiar dacă ți se pare imposibil, te asigurăm că nu am exagerat cu nimic. Plăcile de gresie sau de faianță nu au arătat niciodată mai curate și mai strălucitoare, parchetul parcă doar ce a fost montat, dar ce zici dacă îți spunem că aparatul poate fi folosit cu succes și pentru a curăța și dezinfecta materiale textile precum perdele, tricouri, canapele – indiferent de materialul folosit la husa lor. Prevăzut cu anumite atașamente speciale, aparatul de curățat cu aburi devine astfel echipamentul de care aveai nevoie în locuința ta. Aruncă toate acele produse de curățat din dulapul de sub chiuveta din baie, dar și alte ustensile. Cu aparatul de curățat cu aburi curățenia devine într-adevăr o joacă de copil. Și te asigurăm că nu este doar o simplă lozincă răsuflată. Este prevăzut cu un element adiacent pentru curățarea vasului de toaletă, unul pentru curățarea geamurilor și chiar călcarea hainelor. Aproape că este imposibil de crezut, nu-i așa?
Ușor de folosit și transportat
Atunci când decizi să cumperi un astfel de aparat, fii atent să fie prevăzut cu mâner de transport și sistem de auto-umplere.
Ușor de depozitat
Acest aparat trebuie să fie ceva uriaș pentru a-și face treaba așa cum trebuie. Realizatorii acestuia s-au gândit la toate, și cum este rezervat în special treburilor casnice, nici greutatea lui nu ar trebui să fie prea mare, ideal fiind să nu depășească 3 kg.
Uscare rapidă
Deoarece folosește aburii pentru a curăța, dezinfecta, steriliza, suprafețele pe care este folosit se usucă rapid, astfel încât nu vei fi nevoit să aștepți ore în șir uscarea acestora. Practic și eficient, nu-i așa?
Trucuri ce îți pot veni în ajutor
Dacă vrei ca să ai parte de o utilizare corectă a aparatului, avem pentru tine câteva trucuri. Nu uita să porți mereu ochelari de protecție pentru că se lucrează cu aburi fierbinți, și nu folosi aparatul pentru obiecte din hârtie sau carton, pentru mătase sau alte suprafețe acoperite cu vopsele pe bază de apă, nici pe suprafețe lustruite, cerate sau proaspăt vopsite.
După ce ai terminat cu curățenia, nu uita să golești rezervorul de apa rămasă, și spală și usucă bine accesoriile utilizate.